Milan and the vlogging adventure?

 

-sfaturi și povești-

Intro

 Ca români autentici ce suntem, cum am zărit ocazia, am și cumpărat biletele împreună cu doi prieteni spre un scurt city break la Milano. Nemaigândindu-ne la alte aspecte, sfârșitul lunii martie părea să fie promițător. Din fericire, vremea a fost mai caldă decât în România, dar ploaia nu ne-a prea scăpat din vizor… Cu toate acestea, nici noi nu am fost mai prejos și ne-am bucurat de toate obiectivle cum am putut mai bine.

IMG_0141

Cozile

 Am ajuns duminică la amiază și am zis să tragem o fugă în punctul zero, la Dom. Cu puțin noroc am putut face câteva poze, dar în niciun caz să încercăm să intrăm în vreun fel… Cozile erau de zeci de metri, în mare parte chinezi, iar după ce a început ploaia, (după cum veți vedea și în video) toți și-au deschis umbrelele și și-au continuat șederea. Concluzia: duminica nu e de ieșit la obiectivele principale.

 Ceea ce mi-a plăcut în Italia este faptul că știu să își conserve bunurile publice și să le pună în valoare, iar cu asta se folosesc de toate strategiile de marketing posibile. De exemplu, nu poți intra în Dom cumpărându-ți bilete de la o casă normală, ci trebuie să aștepți cu bilet de ordine într-un magazinaș măcar vreo 10 minute că să fii sigur că nu ți-a scăpat vreun suvenir.

Mâncarea

Localurile lor sunt nenumărate și fiecare are specificul ei, poți găsi de la puburi englezești până la prosciutterii tradiționale cu care să îți delectezi privirea și simțurile. În felul ăsta de ce ai vrea să mai gătești acasă? Cred că acesta e și motivul pentru care nu prea am vazut multe marketuri.

Noi am intrat într-un local care avea iz de cârciumă de pe malul mării din anii ’80, asta apropo de conservare. Deși nu cred că au investit prea mult în design (mai mult au reciclat), mâncarea și sugestia de prezentare s-a dovedit câștigatoare pentru zecile de clienți care tot intrau, în ciudă vremii. Alt loc de poveste e Ciocollatitaliani unde e paradisul cafelei cu ciocolată, al clătitelor și al gelato. Parcă am dat de Charlie și fabrica de ciocolată!

Obiectivele turistice

De asemenea, muzeul Armani a fost o adevărată delectare și m-a făcut să îmi doresc să mă întorc în Italia să vizitez toate muzeele designerilor, mai ales și după ce am citit În numele lui Gucci, de Patricia Gucci. Arhitectura e splendidă: de la gara centrală, până la clădirile de lângă dom (de el nici nu mai zic), iar peste tot copacii erau înfloriți! Castelul Sforza, în schimb, nu mi s-a părut foarte spectaculos, dând mai mult a fortăreață (ceea ce a și fost o perioadă) decât a castel cum sunt cele de pe la noi. Desigur că am vizitat și un mall, nu de alta, dar ploaia ne-a împins… Ce m-a frapat acolo a fost că oamenii se puteau plimba cu cățeii fără nicio problemă, unii chiar cerșeau cu lăbuțele pe masă, iar alții primeau un castronel cu apă la picioarele stăpânei. Dacă în Milano am reușit să opunem rezistență vremii, la Como nu am avut nicio șansă… Nici cu funicularul nu ne-a ieșit, singura priveliște fiind ceața…

Transportul

Taxiurile sunt scumpe. Nu va atingeți de ele decât dacă e neapărată nevoie. Metroul vine din 2 in 2 minute de parcă vine special pentru tine. Dacă vreți să vizitați împrejurimile și cumpărați bilet de la automat, fiți siguri că îl compostați înainte. Nimeni nu vă spune, e doar scris pe spatele biletului și nu vreți să vă treziți că plătiți de două ori biletul la controlor.

Noi am stat puțin mai la periferie, dar tariful pentru pornire începe de la 5 euro ziua și 10 euro noaptea. Boschetarii erau și ei prezenți, la fel ca în București, dar, de fapt, primejdioși erau băiețașii de culoare. Negrii din piață domului sunt foarte agasanți și dacă au reușit să îți pună brățara la mână, nu scapi de ei decât cu 5 euro în minus. La metrou se pare că am fost catalogată drept țintă sigură și în timp ce voiam să mă urc în metrou s-a infiltrat între noi o femeie mică de înălțime care părea să fie tare grăbită, dar, de fapt, ar fi avut treabă în geantă mea. Când am realizat că îmi e deschisă, ea deja sărise din metrou. Noroc că nu a avut timp să opereze că am fi prins și vremea bună în Milano, fără să vrem…

IMG_0139

Italiano vero

 În această vacanță am realizat de ce italienii au nevoie de români… Voi da doar câteva exemple, trageți singuri concluziile: la aeroport, într-o zi de duminică veniseră vreo trei zboruri și personalul de la pașapoarte era format din 3 angajați la 9 ghișee în total și s-a format o coadă interminabilă. La un restaurant din Como unde mesele erau pline în continuu, se ia o mică pauză de la 16 la 19. De asemenea, supermarketul ziua în amiază mare e închis. Probabil această reticentă în a munci poate fi tradusă că o diferență de mentalitate, dar gândindu-mă mai bine, în final, noi ieșim pe minus pentru că muncim că fraierii și tot italienii sunt mai longevivi și tot românii merg să le îngrijească bătrânii… Uneori mă gândesc că ar trebui să învățam de la ei.

 Am mai fost prin Germania, Anglia, Austria, dar nicăieri nu era așa… Nu mai zic de impotența de a vorbi limba engleză într-o țară din buricul Europei care e membră UE de atâția ani. Pe lângă noțiunile de bază, cum ar fi numerele, problemă peste care pot trece, e foarte frustrant să vrei să întrebi ceva legat de meniu sau feluri de mâncare și să ți se răspundă mereu cu prețul sau cu totul altceva… Oare italienii au pretenția ca turiștii din întreaga lume să le învețe limbă? Poate o fi o mișcare de care încă nu am auzit…

IMG_0529

 Voi ați fost în Italia? Ce părere aveți?

Kisses,

M.S.

P.S.: Mai multe detalii aici, în încercarea mea de a ‘vlogui’:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s